CityTV - Articol - cum a fost ucis EMINESCU

Articolele lui Matiflo

Revenire

cum a fost ucis EMINESCU

Omorat in timp ce canta \"Desteapta-te, Romane!\"

Cum a murit Eminescu - ultimele lui ceasuri, povestite de un martor ocular - o inedita relatare legata de moartea lui Eminescu este adusa la lumina intr-un volum, pentru prima oara, de profesorul Nicolae Georgescu, in cartea aparuta

la Editura Criterion - \"Boala si moartea lui Eminescu\".

Din Argumentul eminoscologului Nae Georgescu: \"Nu m-am ocupat niciodata in mod expres de moartea fizica a lui Eminescu, interesandu-ma ceea ce in timpul sau se chema \"moarte civila\". Acum, odata cu aceasta reconvocare a documentelor, ipoteza de lucru va fi aceasta, a dublei lovituri, si voi lua in consideratie posibilitatea ca ea sa fi fost evitata pentru ca pe de o parte arunca o lumina defavorabila asupra corpului medical - iar pe de alta indica premeditarea, insistenta chiar, in atac, a acestui enigmatic Petrea Poenaru. Amintim ca, dupa 1944, singur Virgil Ierunca sustine, in Franta, ca Eminescu a murit asasinat. Romania trecea prin alt infern, cel comunist, in care mica chestiune Eminescu devenise o oaza fortata de liniste aproape paradisiaca\". Redam mai jos, integral si conform cu originalul, relatarea de presa aparuta in \"Universul\", Bucuresti, 28 iunie 1926, p.3, reluata in \"Cuvantul Ardealului\", Cluj, 1 iulie 1926, si in \"Primavara\", Sannicolau Mare, 4 iulie 1926.

A murit in bratele frizerului Regelui

<<Un modest cetatean, mic de stat si cu o barbuta alba, a suit alaltaeri scarile redactiei noastre, voind sa ne faca o comunicare. Din ziare, stia ca se va face un serviciu divin de pomenire a lui Eminescu, si venea sa ne spuna si el ce stia, personal, despre pomenitul de azi.

Modestia acestui om da o valoare speciala datelor furnizate de el, date cari nu sunt in nici un caz lipsite de interes. D. Dumitru Cosmanescu, fost intr-o vreme coafor al Regelui, avand pravalie sub vechiul Jockey-Club, \"il servea\" adeseori pe Eminescu, care venea acolo impreuna cu alti prieteni:

\"Era un om domol si foarte asezat. Vorbea totdeauna frumos, ori cu cine ar fi stat de vorba si avea mare placere sa-l servesc eu. Cum intra intreba: \"Da\' unde e Dumitrache?\" Eu, ca unul care, slava Domnului, la varsta mea pot zice ca sunt \"specialist\" si ca am servit mii si mii de oameni, mi-aduc aminte si acum ca avea un par frumos negru, ondulat, dat peste cap. Mustata, mica, era tot neagra. De imbracat nu l-am vazut niciodata rau imbracat, ii placeau cravatele negre, facute \"funda\". Vorbea cu mine, vorbea cu lucratorii, si mai ales sedea de vorba cu d. Ardeleanu, patronul meu de pe vremuri, povestind tot felul de lucruri, fiindca Ardeleanu era om citit, si fusese si la Paris, studiind sa se faca avocat.

Cand s-a intamplat nenorocirea ca s-a imbolnavit, Eminescu a fost dus la Sutu, unde i s-a dat o camera a lui, mai buna ca altora. Ma chema tot pe mine sa-l servesc si acolo, si ma duceam bucuros. Uneori veneau sa-l vada prieteni, Grigore Manolescu, Hasnas, si altii care-i ziceau lui Eminescu \"maestre\" si el radea, batandu-i pe umar. Cat a stat la Sutu, eu cel putin nu l-am vazut altfel decat scriind. Scria toata ziua, coli peste coli, si era foarte linistit. Dar soarta a facut insa ca intr-o zi sa-l vad murind, as putea zice, pe bratele mele.

Venisem la Sutu, cam pe la 3 dupa amiaza. Pe la vreo 4, cum era cald in camera, Eminescu zice uitandu-se lung la mine: \"Ia asculta, Dumitrache, hai prin gradina, sa ne plimbam si sa te invat sa canti Desteapta-te, Romane!\"

Eu care stiam ca nu e bine sa-i fac impotriva am iesit cu el in gradina, unde se vede ca-l tragea soarta. Si a inceput sa cante Desteapta-te, Romane, si eu dupa el. Canta frumos, avea voce. Cum mergeam amandoi, unul langa altul, vine odata pe la spate un alt bolnav d\'acolo, unu\' furios care-a fost director sau profesor de liceu la Craiova si, pe la spate, ii da lui Eminescu in cap cu o caramida pe care o avea in mana. Eminescu, lovit dupa ureche, a cazut jos cu osul capului sfaramat si cu sangele siruindu-i pe haine, spunandu-mi: \"Dumitrache, adu repede doctorul ca ma prapadesc... Asta m-a omorat!\" L-am luat in brate si l-am dus in odaia lui, unde l-am intins pe canapea. I-am potrivit capul pe perna, si cand am tras mana, imi era plina de sange. Au venit doctorii, cu Sutu in cap, si ne-au spus sa tacem, sa nu s-auda vorba afara, ca nu e nimic... Dar dupa o jumatate de ora, bietul Eminescu murise!\"

Modestia si simplitatea povestitorului nu scad intru nimic caracterul dramatic al acestor ultime ceasuri ale nefericitului poet. Faptele povestite aici sunt consemnate, de altfel, mai de mult, de acei cari, in vreme, au stabilit conditiile in cari Eminescu a fost ucis de un dement, datorita fireste numai unei regretabile lipse de supraveghere din partea administratiei ospiciului unde si criminalul si victima se gaseau la un loc.>>